Apa de parfum Paradise
Un parfum dedicat persoanelor romantice, un parfum de lumină şi viaţă, generos şi spumos. Notele de vârf, de lămâi, grepfruit, portocale şi notele ierboase subliniază prospeţimea parfumului, după care apar notele de mijloc, un buchet de lavandă, lăcrămioare, geranium, iasomie şi casis, susţinut de notele de bază, de santal, cedru, mosk şi ambră, care-I confer eleganţă şi persistenţă. In concluzie, un parfum fin, elegant, pentru toate sezoanelel anului.
21,00lei – 69,00lei
Sorina
E un parfum foarte inviorator. Se simte puternic lamaia, de-mi si lasa gura apa si apoi un amestec de portocala su gref, care se simte efectiv amarui. Peste vine o nota de iarba verde cruda proaspat taiata. Eu simt notele astea de varf cam pe tot parcursul parfumului. Dar imi place mult. Se simte ulterior frumos si lavanda cu iasomia si lacramioarele. E foarte frumos. Si puternic. Il simt cam 5-6 ore. Nu se indulceste de loc pe pielea mea. Parca aduce putin a Estee Lauder – Pleasures
Ioana
Este foarte placut, echilibrat, ba chiar zen, as zice. Probabil ca pe canicula e o binecuvantare. Nu pot sa disting foarte bine notele, deci cred ca e bine „blenduit”. Simt totusi grefa si lavanda. E putintel amarui, dar doar atat cat trebuie. Felicitari doamnei Opris!
ghita ana
foarte delicat
Magda
Confirm cele scrise mai sus ! E de vis parfumul !
Daniela N.
Parfumul, pe pielea mea, este oarecum asemănător cu Lovely, însă mai elegant, persistent fără a agresa anturajul, poate fi un aliat discret în menținerea bunei dispoziții la birou…
Antonescu
Încântător
Cine iubește Un jardin sur le Nile va aprecia si acest parfum.
Ibănescu Sabina
Este foarte, foarte proaspăt, ai senzația că te perinzi în pas domol printr-o livadă de citrice, vara, pe căldură toridă care tocmai a fost îmblânzită de o ploaie scurtă. Miroase amărui a grepfruit în deschidere și apoi se deschide într-un val proaspăt de iarbă proaspăt tăiată și umedă, după care se îndulcește ușor, dar reușește în același timp să rămână invigorant. Parfumurile doamnei Opriș sunt niște bijuterii prea puțin cunoscute!